Nu te lăsa prostit de mine. Nu te lasă prostit de masca pe care o port. Fiindcă port o mască. Port o mie de măști. Măști pe care mi-e teamă să le scot, și niciuna dintre ele mă reprezintă. Prefăcătoria e o artă care pentru mine e o a doua natură, dar nu te lasă prostit. Dau impresia că mă simt în siguranță,că totul e însorit și netulburat pentru mine, că apele sunt calme, că eu sunt șeful și nu mai am nevoie de nimeni. Dar să nu crezi. Te rog. Suprafața mea poate părea netedă ,dar ea este masca mea. Dedesubt nu se află nici un fel de mulțumire de sine. Dedesubt se află adevăratul meu eu, confuz, temător, singur. Dar eu o ascund, nu vreau să știe nimeni.

Mă cuprinde panica la gândul că slăbiciunea mea poate fi dată de gol. Iată de ce creez o masca după care mă ascund, care să mă ajute să mă prefac. Să stea ca un scut în fața privirilor care se pricep. Mă tem că privirea ta nu va fi urmată de iubire și acceptare . Mă tem că vei avea o părere proastă despre mine, că vei râde și că râsul tău mă va ucide. Mă tem că în adâncul meu sunt un nimic, că nu sunt bun de nimic , că tu vei observa și mă vei respinge.

Așa că îmi fac jocurile disperatele mele jocuri de prefăcătorie, în exterior cu aparența siguranței și în interior cu un copil care tremură. Astfel viața mea devine un front. Sporovăiesc lejer cu tine în tonurile suave ale conversației superficiale, îți spun tot ceea ce de fapt nu e nimic. Nu-ți spun nimic din ce plânge în mine. Așa că atunci când îmi joc rolul obișnuit nu te lăsa prostit de ce spun. Te rog ascultă cu atenție și încearcă să auzi ceea ce nu spun, ceea ce aș vrea să pot să spun.

Nu-mi place să mă ascund. Sincer nu-mi place. Nu-mi plac jocurile false și superficiale pe care le joc. De fapt mi-ar plăcea să fiu autentic. De fapt mi-ar plăcea să fiu autentic, spontan, eu însumi. Mă poți ajută?

Ajută-mă întinzându-mi mâna, chiar și când pare că e ultimul lucru pe care îl vreau sau îl doresc. De fiecare dată când ești bun și blând și încurajator, de fiecare dată când încerci să înțelegi pentru că îți pasă cu adevărat, inimii mele încep să-i crească aripi, foarte mici, foarte slabe , dar aripi. Cu ajutorul sensibilității simpatiei și puterii tale de înțelegere pot să reușesc.

Tu poți sufla viață peste mine. Nu va fi ușor. Când ai fost convins multă vreme că nu ai nici o valoare, în jurul tău s-au ridicat ziduri groase. Dar iubirea e mai puternică decât aceste ziduri și de aceea pot să sper. Te rog încearcă să dărâmi aceste ziduri cu mâini puternice, dar blânde. Fiindcă un copil e foarte sensibil, iar eu sunt un copil.

Te-ai putea întreba cine sunt… Sunt cineva pe care îl cunoști foarte bine. Eu sunt fiecare bărbat, fiecare femeie, fiecare copil, fiecare ființă omenească pe care o întâlnești.

Dacă nu poți tu, te voi ajuta eu.

Sunt cel care ține oglinda în care deja te-ai uitat!