În cartea sa, „Leading an Inspired Life”, Jim Rohn a enumerat 6 principii pe care le consideră esențiale în dobândirea unui stil de viață bun și fericit.

Valorile care stau la baza unei vieți bune și frumoase și, surpriză, banii nu fac parte din această categorie. – Jim Rohn

Viața nu este reprezentată de un cec. Viața nu înseamnă un Mercedes. Viața nu e înseamnă un cont de un milion de dolari sau o vilă. Viața în esența ei este viața trăită bine și frumos.

Trebuie să ne întrebăm mereu: „Ce înseamnă, pentru mine, o viață bună și frumoasă ?” Și trebuie să repeți mereu, să te gândești, să faci o listă. Și să incluzi domenii ca spiritualitatea, starea financiară, sănătatea, relațiile sentimentale, recrearea.

Ce ar contribui la o viață bună, frumoasă, tihnită ? Jim Rohn a creat o listă:

  1. PRODUCTIVITATEA

Dacă nu creezi ceva, nu vei fi fericit ! Jocul vieții nu e compus din odihnă. Da, trebuie și să te odihnești, doar cât să-ți recapeți forțele și să redevii productiv.

Gândiți-vă la anotimpuri, când se plantează semințele, când cresc, când se îngrijesc și când se culeg roadele. Gândiți-vă la pământ și la soare, la ploaie și la miracolul vieții. Trebuie să te încadrezi în momentul potrivit, să-ți urmezi șansa și să vezi ce iese.

  1. PRIETENI BUNI

Probabil că prietenia este cel mai mare sistem de sprijin din lume, așa că nu neglija timpul alocat dezvoltării acestui sistem. Nimic nu se compară cu el, iar beneficiile sunt extraordinare.

Prietenii sunt acele persoane care știu totul despre tine și tot le ești simpatic. Mi-am pierdut unul dintre cei mai buni prieteni când avea 53 de ani, a făcut atac de cord. Era un prieten drag, spuneam mereu că dacă aș fi fost întemnițat pe nedrept într-o închisoare din altă țară și aș fi avut dreptul să dau un singur telefon, clar pe David l-aș fi sunat. De ce ? Pentru că el ar fi venit să mă scoată de acolo. Asta înseamnă un prieten adevărat. Cineva care vine după tine să te salveze.

Toți avem prieteni de complezență, pe care dacă îi suni, îți vor spune: „Dacă te mai întorci, sună-mă, poate facem o petrecere.”

Trebuie să avem atât prieteni adevărați, cât și de complezență.

  1. CULTURA TA

Limba, muzica, ritul, tradițiile, portul. Sunt vitale pentru tine și trebuie să le menții actuale. Fiecare om vine cu o zestre unică, iar atunci când le unim, dăruim lumii vitalitate, energie pozitivă, putere, influență și acuratețe.

  1. SPIRITUALITATE

Ajută la formarea bazei familiei și construiește o națiune. Ai grijă să studiezi, să practici și să propăvăduiești. Nu neglija partea ta spirituală, deoarece acesta ne definește ca oameni, ne diferențiază de câini, pisici, păsări și șoareci.

  1. NU LĂSA NIMIC SĂ-ȚI SCAPE

Părinții m-au învățat să nu pierd nimic, nici joaca, nici spectacolul, nici filmul, nici dansul.

Dacă îl sunai pe tata, chiar înainte să moară, la 93 de ani, dacă îl sunai la orele 22, 23, nu îl găseai acasă. Era fie la rodeo, fie se uita la copii cum joacă softball, asculta un concert sau era la biserică. În fiecare seară, el era undeva !

Du-te peste tot, pe unde poți ! Ia-ți bilet oriunde poți. Mergi să vezi totul și experimentează cât poți de mult !

Trăiește o viață plină de vitalitate ! Dacă ai o viață bună, vei câștiga bine. Dacă trăiești bine și frumos, ți se va citi asta pe chip. Se va sesiza în tonalitatea vocii tale. Va fi ceva unic și magic în legătură cu tine, dacă vei trăi bine. Îți va bucura nu doar viața personală, ci și pe cea profesională. Și îți va da vitalitatea aceea unică, pe care nu ai găsi-o din altă parte.

  1. FAMILIA ȘI CERCUL TĂU ÎNCHIS

Investește în ei, iar ei vor investi în tine. Fii sursa lor de inspirație, iar ei vor fi sursa ta. Ai grijă la detalii cu oamenii din cercul tău închis.

Când tata încă mai trăia, îl sunam când mă aflam în călătorii. Cam în fiecare dimineață, lua micul dejun cu fermierii într-un locșor numit „Hanul Ademenitor”, la țară, unde locuiam noi, în Idaho.

Când eram în Israel, trebuia să mă trezesc în toiul nopții, dar nu uitam să îl sun pe tata. Și îi spuneam: „Tata, sunt în Israel.” Iar el îmi zicea: „Israel ? Fiule, cum e în Israel ?” Vorbea tare, ca să îl audă toată lumea. Iar eu îi spuneam: „Tata, aseară mi-au organizat o petrecere pe terasă, sub cerul liber, am văzut stelele și am privit Mediterana.” Iar el răspundea: „Fiule, o petrecere sub cerul liber, priveai stelele și Mediterana ?” Acum, știa toată lumea. Și ca să îi fac tatei ziua specială, îmi lua 10 minute.

Dacă un tată, după ce pleacă de acasă, poate simți toată ziua pe obraz sărutul fiicei lui, e un om puternic. Dacă un soț, după ce iese din casă, poate simți toată ziua îmbrățișarea soției lui, va fi invincibil toată ziua. Lucrurile speciale dintre tine și oamenii tăi, din cercul tău, te fac puternic, influent, de neoprit. Așa că, nu ratați aceste ocazii.

Profetul spunea: „Există multe valori și virtuți, dar cea mai importantă este dragostea unei persoane față de o alta. Nu există ceva mai valoros decât dragostea.”

Ai grijă ca în viața ta de zi cu zi, să îți amintești motivele și scopurile pentru care faci ceea ce faci.

Îți doresc să trăiești acea viață care îți va aduce recompensele pe care le dorești !